Servicii de Endodonție

Totul despre tratamentul endodontic la microscop

Endodonția este o specialitate a medicinii dentare care se ocupă cu “tratarea canalelor”( infecții, inflamații,dureri ale pulpei dentare sau urgențe).
Tratamentul endodontic sub microscop poate duce la salvarea unui dinte pe viață.
Tratamentul endodontic este efectuat de către un medic endodont, specialist in endodonție.

Microscopul dentar

Microscopul poate fi utilizat cu succes în aproape toate procedurile dentare, întrucât oferă posibilitatea vizualizării unor detalii care nu pot fi observate cu ochiul liber, dar care pot avea o importanţă considerabilă pentru diagnostic şi pentru realizarea unui tratament stomatologic de calitate.

In clinica noastra, Ortho Implant Center Cluj-Napoca , se folosește un  microscop ZEISS.
După cum o arată şi numele – format prin alăturarea a doi termeni greceşti şi anume: „endo” care se traduce prin “interior” şi “dont” prin “dinte” – tratamentul endodontic (sau de canal) poate fi definit la modul foarte general ca fiind tratamentul părţii interioare a dintelui.

Microscopul Zeiss – Clinica Ortho Implant Center Cluj-Napoca:

picturemessage_1wivatfx.zn4

Ortho Implant Center Cluj-Napoca – microscop ZEISS

La ce ne ajută microscopul dentar

În endodonţie însă utilizarea microscopului nu mai este o chestiune de opţiune. După cum s-a spus deja, tratamentul de canal, sau endodontic, presupune înlăturarea pulpei din camera pulpară şi din canalele radiculare, precum şi curăţarea minuţioasă a acestora. Trebuie ştiut că dinţii pot avea de la una până la trei rădăcini, cu până la trei canale radiculare fiecare, iar unele dintre aceste canale pot fi la fel de subţiri ca un fir de păr. Pentru ca tratamentul de canal să fie eficient, este important să se detecteze şi să se trateze toate canalele radiculare. Din aceste motive, în acest tip de tratament microscopul este un instrument indispensabil, întrucât permite:

  • identificarea tuturor canalelor
  • identificarea orificiilor de intrare în canale
  • identificarea şi tratarea canalelor calcificate
  • identificarea perforaţiilor radiculare şi sigilarea acestora
  • detectarea fracturilor radiculare
  • vizualizarea şi îndepărtarea acelor rupte din canale
  • refacerea tratamentelor de canal incorecte
  • curăţarea adecvată şi temeinică a canalelor în vederea sigilării şi etanşeizării.

Dinte sănătos – dinte cariat

Pentru a vă ajuta să vizualizaţi şi să înţelegeţi ce se întâmplă mai exact cu dintele sănătos care se îmbolnăveşte, ajungând să necesite tratament de canal (sau endodontic), includem în cele ce urmează o imagine care prezintă sintetic anatomia dintelui sănătos(fig1), prin contrast cu anatomia dintelui afectat(fig.2):

picturemessage_ervrwu5o.3pk

Fig1. Dinte sănătos

Fig.2 Dinte afectat de carie

După cum se poate vedea în imaginea de mai sus, privit dinspre exterior înspre interior, dintele este format din mai multe „straturi”. Astfel, imediat sub smalțul exterior există un strat dur numit dentină, iar in interiorul acestuia un țesut moale numit pulpă. Aceasta conține vase de sânge, nervi și țesut conjunctiv, şi are rol formativ, nutritiv şi senzorial, asigurând, printre altele, sensibilitatea dintelui. Ocupând o suprafaţă destul de însemnată, pulpa se extinde de la coroană (unde este conținută în spaţiul cunoscut sub numele de cameră pulpară), şi până la vârful rădăcinilor (în canalele radiculare). În mod normal, este protejată de factorii nocivi de către cele trei straturi care o înconjoară, şi anume: smalțul, dentina și cementul, însă în cazul în care aceste straturi protectoare sunt perforate din diverse cauze (leziuni carioase profunde, tratamente repetate ale dintelui în cauză, fisuri, etc.), microbii din salivă vor infecta pulpa, mai întâi pe cea coronară și ulterior pe cea radiculară, provocând durere sau abces dentar.
În acest moment tratamentul care se impune este cel endodontic, prin care se îndepărtează cu atenție pulpa inflamată sau infectată, şi se curăță și modelează interiorul canalului radicular, care este apoi perfect etanșeizat.

Intrebari si Raspunsuri

În timpul creșterii și dezvoltării dintelui pulpa are un rol esenţial, întrucât, în această etapă, ea îndeplineşte, pe lângă rolul formativ şi senzorial, şi un rol nutritiv. Cu toate acestea, odată ce dintele ajunge la maturitate, acesta poate supraviețui şi fără pulpa dentară, întrucât va fi alimentat în continuare de țesuturile care îl înconjoară. Prin urmare, îndepărtarea pulpei unui dinte matur nu prezintă niciun fel de riscuri majore pe termen scurt sau lung.

In cazul în care pulpa inflamată sau infectată a dintelui nu este înlăturată la timp, patologia se va agrava, pulpa va muri, determinând formarea gangrenei pulpare, iar ţesuturile dure și țesuturile de susținere se vor deteriora şi ele treptat, ceea ce va duce în final la pierderea dintelui. În plus, există şi riscul ca infecția să se extindă la nivel osos, provocând distrucții importante şi crescând riscul unor complicaţii.

Astfel de semne pot include, fără însă a şi presupune în mod necesar: durere, sensibilitate prelungită la căldură sau frig, sensibilitate la atingere și la mestecat, decolorarea dintelui, tumefiere, sensibilitate la nivelul ganglionilor limfatici precum și în apropierea ţesutului osos și gingival. Există însă şi situaţii în care pacientul nu prezintă niciun simptom.

Etapele tratamentului endodontic

Orice tratament eficient presupune atât stabilirea unui diagnostic corect, cât şi monitorizarea eficienţei terapiei. Întrucât, aşa cum am arătat mai sus, tratamentul endodontic este un tratament al interiorului dintelui, adică a unei părţi care nu poate fi observată direct, în acest caz, singura modalitate de stabilire a diagnosticului şi de monitorizare a terapiei se bazează pe realizarea a cel puţin trei radiografii dentare, şi anume:

1. Radiografia iniţială, pe baza căreia se va stabili diagnosticul şi conduita terapeutică.

picturemessage_o430timv.t5c

Radiografie ortopamtomograma initiala(OPT SAU OPG), ce se poate realiza in cadrul clinicii noastre Ortho Implant Center. Vezi Tarife Radiologie.

2. A doua radiografie, pe care o veţi efectua în timpul tratamentului, pentru a monitoriza eficienţa intervenţiei.

3. Radiografia finala de control, ce se efectueaza la
finalul tratamentului.

Uneori radiografia convențională(2D) nu este suficientă pentru un diagnostic propice . Medicul  endodont are nevoie să vada mai bine in interior solicitând astfel o radiografie 3D sau un CBCT.
CBCT dentar poate sa fie realizat in cadrul clinicii noastre, Orho Implant Center. Vezi Tarife Radiologie.
Există o temere în rândul pacienţilor referitoare la riscurile presupuse de efectuarea unor radiografii dentare repetate. Trebuie spus că aparatura radiologică performantă utilizată în prezent expune pacientul la o doză de radiaţii minimă, care nu justifică astfel de temeri.

Durata tratamentului endodntic

Deşi tratamentul endodontic poate fi efectuat şi într-o singură vizită, pentru rezultate optime, în anumite cazuri se preferă efectuarea acestuia în două ședințe distincte, la distanţă de câteva zile între ele. In functie de patologie pot fi necesare si alte sedințe suplimentare de tratament de canal mai ales cand avem dificultați majore de genul instrumentelor fracturate, perforatii sau infecții apicale mari.

1. Odată radiografia examinată, medicul endodont administrează un anestezic local, izolează dintele prin amplasarea unei „folii” de protecție numita “digă” pentru a păstra dintele curat în timpul procedurii, împiedicând contaminarea acestuia de către microbii şi bacteriile conţinute în salivă. Printr-un orificiu deschis în coroana dintelui, pulpa este îndepărtată cu atenţie din camera pulpară și din toate canalele radiculare, care vor fi apoi curăţate şi modelate.

2. Odată pulpa îndepărtată, în canalele radiculare şi în camera pulpară rămâne un spațiu gol, care trebuie sigiliat şi etanşeizat; în caz contrar, acest spaţiu ar fi populat imediat de bacterii. Etanşeizarea se realizează printr-un procedeu cunoscut sub numele de condensare verticală la cald, folosind un material biocompatibil neresorbabil și compact, cunoscut sub numele de gutapercă, împreună cu un ciment adeziv, sau sealer. Acest procedeu asigură o obturare omogenă, precum şi rezultate durabile.

3. După încheierea tratamentului endodontic va fi necesară restaurarea coronară a dintelui, astfel încât acesta să-și poată relua funcționalitatea. Medicul dentist va finaliza tratamentul prin realizarea unei obturaţii definitive.

De cele mai multe ori, însă, un dinte care necesită tratament endodontic are coroana compromisă. În aceste situaţii, simpla obturaţie nu este suficientă. Medicul stomatolog va amplasa un pivot de fibră de sticlă în interiorul dintelui, crescându-i astfel rezistenţa, după care structura de rezistenţă şi estetica dintelui sunt refăcute prin coroane metalo-ceramice, zircon-ceramice sau integral ceramic, incrustații (inlay ,onlay sau table top).este absolut necesarăetapa următoare (restaurare protetică) după un tratament de canal. Vezi Protetica.

Atunci când tratamentul endodontic se realizează în două şedinţe, orificiul de la nivelul coroanei dentare poate fi sigilat cu un material provizoriu într-o primă fază, care va fi apoi înlocuit cu o obturaţie permanentă în momentul finalizării tratamentului.

Recomandari dupa tratamentul endododntic

Durere, sensibilitate dentara

După un tratament de canal pot apărea unele sensibilități(dureri) mai mici sau mai mari. Medicul endodont vă va prescrie medicația corespunzătoare în funcție de caz.
Este normal sa apara o durere – de la simpla jena , sensibilitate la durere ce nu cedeaza decat la medicatie antialgica sau antiinflamatorie.
Antibioticele pot fi prescrise/ recomandate in anumite cazuri, insa depinde foarte mult de diagnosticul initial si de situatia clinica prezenta. Medicul endododnt este cel care poate prescrie antibioticele.

Va asteptam in clinica noastra
Ortho Implant Center din Cluj-Napoca!